Frica – prieten sau dușman?


FRICA ... 
PRIETEN sau DUȘMAN???

Orice om a simțit măcar o dată în viață senzația de frică.
Sunt oameni conștienți de acest sentiment, iar alții care ar spune că lor nu le este frică de nimic.

Acum cățiva ani în urmă, dacă mă întreba cineva dacă mi-e frică de ceva, spuneam clar că mie nu-mi este frică de nimic. Chiar eram convinsă de asta.
Îmi amintesc acel moment în care am fost întrebată care sunt fricile tale. M-am gândit ceva timp și nu mi-a venit nimic în minte. Și astfel am considerat că nu am nici o frică.

Ei... lucrurile nu stau chiar așa...
Când am început să lucrez cu mine, să mă conectez cu emoțiile și sentimentele mele, am dat și de FRICĂ. Cu toții o avem în structurile noastre. Unii sunt conștienți de ea, alții, așa cum eram și eu, nici măcar nu vor să o privească.

Suntem oameni și prin educația pe care o primim, primim și FRICA. 
Dar nu doar atât. Ne naștem cu două frici - frica de zgomote puternice și frica de înălțime.

FRICA este și bună și rea, așa că o să explic mai jos care sunt tiparele ei și cum se infiltrează subtil în structurile noastre.

FRICA - ASPECTE POZITIVE

FRICA este un mecanism natural care te ajută!
Ai privit vre-odată FRICA din această perspectivă?
FRICA este un răspuns vital la pericolul fizic și emoțional care a fost esențială pe toată durata evoluției. Dacă oamenii nu ar simți frică, nu ar fi capabili să se protejeze de amenințările legitime - care au avut adesea consecințe asupra vieții sau a morții în lumea ancestrală.

FRICA - ASPECTE NEGATIVE

FRICA te poate bloca și îți afectează sistemul imunitar.
Când apare frica, sistemul respirator este imediat afectat. Ai tendința să respiri mai greu și mai rapid. Corpul depune efort pentru a distribui rapid sangele bogat în oxigen în tot corpul. Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru nu este semnificativ, dar pentru o persoană care are astm ar putea fi un mare dezavantaj. 

Atunci când apare frica, întregul organism își canalizează toate resursele pentru supraviețuire și sistemul tău imunitar se dezactivează. Cortizolul eliberat in corpul tău suprimă sistemul imunitar și căile inflamatorii, devenind mai sensibile la infecții și afecțiuni cronice inflamatorii, iar capacitatea ta de luptă impotriva virușilor, a bacteriilor și a altor boli este diminuată.

Mușchii tăi devin tensionați, deoarece este modul natural al corpului de a se apăra de posibilele răni sau atacuri.


Acum hai să-ți explic de ce apar aceste modificări.
Neuroștiințele sunt cele care au arătat ceea ce se întâmplă în corpul tău.

FRICA ȘI BIOCHIMIA CREIERULUI

AMIGDALA - este acea parte a creierului tău care se activeză când ești sub presiune. Este un fel de CLOPOȚEL, un sistem de alarmă al creierului tău, care interpretează o anumită situație ca pe o posibilă amenințare.

Se știe deja că, dacă sunt puse 10 persoane în aceeși situație, fiecare va interpreta acea situație din perspectiva experiențelor lui trecute. Ceea ce pentru o persoană poate fi o amenințare sau o situație foarte stresantă, pentru o altă persoană poate fi nesemnificativ sau o situație banală.

Deci, pentru a SUPRAVIEȚUI acestei PERCEPȚII, creierul tău începe să secrete hormoni precum adrenalină, noradrenalină și cortizol. Acești hormoni alertează sistemul tău nervos pentru ca acesta să ia măsuri de supraviețuire.

Apar astfel 3 situații prin care se manifestă corpul tău: FIGHT - FREEZE - FLIGHT adică, LUPTĂ - ÎNGHEAȚĂ - FUGI

Respirația se intensifică, spațiu vizual se îngustează, transpirația devine abundentă, sângele circulă mai repede pentru a oxigena mușchii ca tu să poți să te lupți sau să alergi mai bine.

Dacă tu ești la o ședință la birou, nu poți însă să o iei la fugă sau să te lupți cu colegii tăi, iar sistemul tău intern nu poate distribui corect substanțele eliberate. Acestea rămân acumulate în corp și se creează astfel un cerc vicios.
Într-o astfel de situație se poate cel mult să îngheți - adică să nu-ți mai găsești cuvintele și să nu mai fii în stare să te aperi. Iar apoi, după ședință nu întelegi de ce nu ai fost în stare să spui argumentele clare pe care le aveai.
În natură, înghețul este o formă de apărare prin care, rămânănd nemișcat ai șansa să supraviețuiești, ceea ce pățești și tu, pentru că nu ai altă soluție de a te manifesta.

Dacă-ți dorești să afli care sunt mecanismele prin care să elimini FRICA și chiar să te împrietenești cu ea, te invit sâmbătă 09.05.2020 la un workshop ONLINE GRATUIT în care vei primi foarte multe instrumente practice și eficiente în acest sens.

Înscrie-te chiar aici - ​​IUBEȘTE-ȚI FRICA - Workshop Online GRATUIT
M-aș bucura să-ți ofer și ție acces la aceste informații.

Îți mulțumesc pentru că ai avut răbdare și ai citit acest articol și te invit să-l trimiți și altor persoane care crezi că au nevoie de aceste informații.

Zile și nopți pline de bucurie și armonie!
Cu mult drag!
Monica Dascălu 

Te-ar putea interesa: