care explorează memoria profundă a ființei umane
Terapia prin Regresie
Cum a apărut această metodă și de ce milioane de oameni aleg astăzi să exploreze subconștientul?
Acum aproape 10 ani am făcut prima mea regresie. A fost o regresie de grup, dar cu toate acestea a avut un impact semnificativ asupra mea... În câteva zile deja mă înscriam la curs, să învăț mai multe despre regresii. Nu m-am înscris în ideea de a face altora regresii, ci din dorința de a descoperi și înțelege mai multe despre mine și despre această lume ce se deschidea în fața mea...
Dacă cineva mi-ar fi spus acum 15 ani, când lucram în audit, că voi petrece următorii zece ani explorând subconștientul oamenilor, probabil aș fi zâmbit...
Dar hai să intrăm în istoria Terapiei prin Regresie.
World Regression Therapy Day
Ziua de 1 iulie este marcată, în comunitățile internaționale de terapeuți, hipnoterapeuți și specialiști în regresie, ca Ziua Mondială a Terapiei prin Regresie.
Această zi m-a inspirat să scriu o istorie a Terapiei prin Regresie... și chiar mai mult de atât...
Vei afla din acest articol cum am descoperit eu acest domeniu și unde am ajuns în timp...
Sper să te fascineze și pe tine, la fel de mult cum am fost eu de fascinată.
Ziua Mondiala a Terapiei prin Regresie este o zi mai puțin cunoscută publicului larg.
Nu apare în calendarele oficiale ale ONU sau UNESCO și nu are statut de sărbătoare internațională oficială.
Este însă o zi importantă pentru profesioniștii care lucrează cu subconștientul, cu memoria traumatică, cu experiențele transgeneraționale, cu hipnoza și cu explorarea profundă a conștiinței.
Data de 1 iulie a fost aleasă simbolic pentru a onora ziua de naștere a dr. Morris Netherton, considerat unul dintre fondatorii terapiei moderne prin regresie și autorul cărții Past Lives Therapy, publicată în 1978.
Lucrez de 9 ani cu terapia prin regresie.
În acești ani am văzut oameni care au venit cu dureri emoționale, blocaje, frici, tipare repetitive, întrebări profunde despre sine și despre viață.
Am văzut cât de multe amintiri poate păstra subconștientul.
Am văzut cum corpul poate purta amintiri pe care mintea conștientă le-a uitat.
Am văzut cum, atunci când omul intră într-un spațiu de siguranță, blândețe și ghidare profesionistă, apar răspunsuri care nu vin din logică, ci dintr-un nivel mai profund al ființei.
De aceea, pentru mine, terapia prin regresie nu este o curiozitate exotică, o tehnică spectaculoasă sau o modalitate de a face turism pentru ego, ci este o cale de acces către memoria profundă a sistemului uman.
Iar această memorie poate fi uneori personală, alteori familială, alteori simbolică, arhetipală sau transpersonală.
O metodă aflată la granița dintre
Psihologie, Hipnoză și Cercetarea Conștiinței
Terapia prin regresie este adesea asociată cu ideea de vieți anterioare.
Într-adevăr, o parte importantă a domeniului explorează astfel de experiențe.
Dar acest domeniu, este mult mai amplu decât atât.
Într-o ședință de regresie, persoana poate accesa:
- amintiri din orice etapă a vieții curente;
- amintiri din copilărie;
- experiențe intrauterine;
- dinamici familiale și transgeneraționale;
- momente în care s-au format anumite frici sau convingeri;
- trăiri simbolice;
- experiențe percepute ca aparținând altor vieți;
- spații interioare de resursă, claritate și reconectare cu sine.
Privită dintr-o perspectivă modernă, regresia poate fi înțeleasă ca o metodă de explorare a memoriei profunde, a subconștientului și a modului în care experiențele trăite, moștenite sau percepute influențează prezentul.
De ce este importantă cercetarea
de la University of Virginia - USA
Un element mai puțin cunoscut publicului larg este faptul că, în Statele Unite, la University of Virginia School of Medicine, există o divizie dedicată cercetării experiențelor neobișnuite ale conștiinței.
Aceasta se numește Division of Perceptual Studies – DOPS și funcționează în cadrul Departamentului de Psihiatrie și Științe Neurocomportamentale al Facultății de Medicină.
Această divizie a fost fondată în 1967 de dr. Ian Stevenson, medic psihiatru, care începuse încă din 1961 să cerceteze cazuri de copii care relatau amintiri din vieți anterioare.
Cercetătorii de la DOPS studiază teme precum experiențele la limita morții, amintirile spontane ale copiilor despre vieți anterioare, experiențele de supraviețuire a conștiinței și alte fenomene care ridică întrebări importante despre relația dintre minte, creier și conștiință.
În peste 50 de ani de cercetare, DOPS a colectat peste 2.500 de cazuri de copii care au relatat amintiri atribuite unor vieți anterioare. Multe dintre aceste cazuri au fost documentate, codificate și analizate pe baza a peste 200 de variabile.
Acest lucru nu înseamnă că știința a „dovedit” simplu și definitiv existența vieților anterioare. Ar fi o formulare superficială. Dar înseamnă că există, în cadrul unei facultăți de medicină respectate, o linie de cercetare serioasă, desfășurată de medici și cercetători, care investighează fenomene pe care modelul clasic minte-creier încă nu le poate explica complet.
Iar pentru mine, această nuanță este esențială.
Nu este nevoie să transformăm regresia într-o credință.
Este mult mai valoros să o privim ca pe un domeniu care merită explorat cu rigoare, discernământ, deschidere și responsabilitate.
În 2025, University of Virginia a anunțat chiar o nouă inițiativă de cercetare asupra copiilor care relatează amintiri din vieți anterioare, folosind metode moderne, inclusiv neuroimagistică, pentru a înțelege mai bine mecanismele acestor experiențe.
Pentru mine, regresia NU aparține zonei mistice sau spirituale. Ea se află într-un spațiu de frontieră, acolo unde psihologia, hipnoza, trauma, memoria, corpul și conștiința încep să dialogheze.
De ce Terapia prin Regresie a devenit
un domeniu important pentru mine?
Regresia nu înseamnă doar Vieți Anterioare
Una dintre cele mai mari confuzii legate de terapia prin regresie este ideea că regresia înseamnă automat întoarcerea într-o viață anterioară.
În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate.
De multe ori, în regresie pot să apară părți interioare ale omului: părți rănite, părți speriate, părți care au rămas blocate la o anumită vârstă, într-o traumă, într-o emoție sau într-un moment de viață. Uneori aceste părți apar ca imagini, senzații, personaje interioare, voci, simboluri sau fragmente de memorie.
Ani de zile am lucrat cu astfel de părți care au apărut în sesiunile de regresii, înainte să aflu că există un model psihoterapeutic numit IFS – Internal Family Systems, care privește psihicul uman ca pe un sistem interior alcătuit din părți.
Când am descoperit IFS, am avut sentimentul că găsesc un limbaj structurat pentru ceva ce observasem deja în practica regresiei. De aceea am ales să studiez mai mult, pentru a putea integra aceste înțelegeri într-un cadru și mai clar, mai sigur și mai profesionist.
Pentru mine, regresia și lucrul cu părțile nu se exclud. Dimpotrivă, se completează.
Regresia poate aduce la suprafață părți interioare care au nevoie să fie văzute, ascultate, înțelese și integrate. Iar IFS oferă un cadru valoros pentru a lucra cu aceste părți într-un mod blând, respectuos și profund.
Ce poate fi explorat prin terapia prin regresie?
În funcție de persoană, obiectiv, context și nivelul de siguranță interioară, terapia prin regresie poate facilita explorarea mai multor tipuri de experiențe:
- regresia în copilărie;
- regresia intrauterină;
- regresia transgenerațională;
- regresia în vieți anterioare;
- regresia în viața dintre vieți;
- regresia de grup;
- regresia by proxy;
- regresia pentru procesarea și vindecarea traumelor sexuale;
- terapia durerii;
- terapia organului bolnav;
- terapia prin regresie în cazul persoanelor aflate în fază terminală;
- terapii de curățare de energii sau entități atașate;
- terapia părților;
- terapia prin progresie;
- terapia urgențelor spirituale
și lista poate continua...
Aceste direcții NU sunt abordate la întâmplare și nu sunt potrivite pentru oricine, în orice moment. Fiecare proces are nevoie de discernământ, pregătire, stabilitate emoțională și mai ales ghidare responsabilă.
De aceea, în practica mea, regresia nu este folosită ca spectacol și nici ca simplă curiozitate. În regresie nu facem turism, cum îmi place mie să spun când mă mai caută persoane care vor să afle ce au fost într-o viață anterioară. Terapia prin regresie este folosită ca instrument de acces la cauză, de înțelegere profundă și de reconectare cu resursele interioare ale persoanei.
Uneori, cauza unei suferințe este într-o experiență din copilărie. Alteori, într-o dinamică familială repetată generații la rând. Alteori, într-o traumă pe care corpul o păstrează în memorie. Iar alteori, în simboluri sau imagini pe care subconștientul le aduce pentru a putea fi văzute, simțite și integrate.
Uneori, experiența persoanei se deschide către dimensiuni mai ample ale conștiinței.
Rolul terapeutului este să creeze un spațiu sigur în care procesul interior să se desfășoare cu claritate, blândețe și respect și în nici un caz să impună o interpretare sau și mai grav să inducă informații inexistente.
Cum a evoluat Terapia prin Regresie în ultimii 60 de ani?
Privind astăzi în urmă, este fascinant să observăm cum terapia prin regresie a evoluat de la câteva observații curajoase făcute de medici și psihiatri, până la una dintre cele mai complexe metode de explorare a subconștientului și a conștiinței umane.
Această evoluție nu a fost construită de un singur om.
Fiecare generație de cercetători și terapeuți a adus o piesă importantă în acest puzzle.
În anul 1967 Denys Kelsey & Joan Grant scriu prima lucrare importantă despre regresii hipnotice în vieți anterioare.
Ian Stevenson - Cercetătorul care
a avut curajul să pună întrebări
În anii '60, profesorul Ian Stevenson, psihiatru la University of Virginia School of Medicine, începe să documenteze un fenomen pe care mulți îl considerau imposibil de studiat: copiii care povesteau spontan detalii despre viețile pe care le trăiseră.
În loc să respingă aceste relatări, Stevenson a ales să facă ceea ce face orice cercetător autentic: să investigheze.
A călătorit în zeci de țări.
A intervievat mii de familii.
A verificat zeci de mii de documente.
A comparat declarațiile copiilor cu persoanele decedate.
A documentat mii de cazuri.
Indiferent de concluziile personale ale fiecăruia, contribuția lui Ian Stevenson rămâne una remarcabilă: a adus rigoare științifică într-un domeniu care până atunci era aproape exclusiv asociat cu spiritualitatea.
Dr. Morris Netherton
Începutul terapiei moderne prin regresie
Dacă Ian Stevenson a cercetat fenomenul, Morris Netherton a fost printre primii care au transformat regresia într-o metodă terapeutică.
În 1978 publică Past Lives Therapy, considerată prima carte dedicată terapiei prin regresie ca metodă clinică.
Pentru Netherton, regresia avea un scop foarte clar: vindecarea.
El observa că anumite simptome, fobii sau suferințe emoționale își pierdeau intensitatea atunci când persoana ajungea la experiența pe care subconștientul o considera originea problemei.
Această perspectivă influențează și astăzi numeroase școli de regresie.
Interesul lui principal era: vindecarea traumelor, simptomele psihologice, fobiile și conflictele emoționale.
Cu alte cuvinte el vedea regresia ca psihoterapie.
Și sinceră să fiu așa o consider și eu.
Edith Fiore – o Punte între Psihologie și Regresie
În aceeași perioadă, psihologul Edith Fiore dezvoltă o abordare profund terapeutică, integrând regresia în practica psihologică.
Ea explorează relația dintre simptome, traumă și memoria profundă, insistând asupra importanței discernământului clinic și a responsabilității terapeutului.
Roger Woolger – Psihologia lui Jung Întâlnește Regresia
Roger Woolger aduce o contribuție extraordinară prin integrarea psihologiei analitice dezvoltate de Carl Jung.
El observă că multe experiențe din regresii pot fi înțelese și prin simboluri, arhetipuri și dinamica inconștientului colectiv.
Această perspectivă deschide o nouă direcție: regresia nu trebuie interpretată exclusiv literal. Uneori, imaginile care apar sunt expresii simbolice ale psihicului și au valoare terapeutică prin mesajul pe care îl transmit.
Brian Weiss – Psihiatrul care
A Făcut Regresia Cunoscută Lumii
Dolores Cannon – Aduce
În 1988 apare cartea Many Lives, Many Masters - pe care ți-o recomand să o citești dacă nu ai făcut-o încă.
Cartea devine un bestseller internațional și schimbă pentru totdeauna modul în care milioane de oameni privesc terapia prin regresie.
Dar hai să înțelegi de unde a pornit Brian Weiss și cum a ajuns la regresii.
În 1966 a absolvit cu Magna cum Laude la Universitatea Columbia din New York, în Phi Beta Kappa - este cea mai veche și mai prestigioasă societate academică de onoare din Statele Unite, care recunoaște realizările academice remarcabile în artele liberale și științe.
Apoi a urmat Facultatea de Medicină de la Universitatea Yale și a devenit medic în 1970.
A fost o perioadă stagiar la Centrul medical Bellevue al Universității New York, după care s-a întors la Yale unde a făcut rezidențiatul în psihiatrie și a devenit cadru universitar la Universitatea din Pittsburg.
După doar 2 ani ajunge Șef al catedrei de farmacologie la Universitatea din Miami,
unde obține recunoaștere la nivel național în domeniul psihiatriei biologice și al abuzului de substanțe.
După 4 ani este promovat la rangul de profesor asociat de psihiatrie la Facultatea de Medicină și este numit Șeful Secției de Psihiatrie la Mount Sinai Medical Center, un spital universitar important din Miami, Florida.
„Anii de studiu disciplinat îmi antrenaseră mintea în așa fel încât gândeam ca un om de știință și ca medic. Mă îndoiam de tot ce nu putea fi dovedit prin metode științifice tradiționale. Știam de unele studii de parapsihologie care se desfășurau la marile universități din țară, dar ele nu îmi rețineau atenția. Toate astea mi se păreau prea exagerate“ - scrie el chiar în prefața cărții Multe vieți, mulți maeștri, pe care îți recomand să o citești dacă nu ai făcut-o încă.
Una dintre paciente suferea de:
- Depresie;
- Anxietate;
- Atacuri de panică;
- Insomnii;
- Coșmaruri;
- Episoade de somnambulism
- Diferite fobii :
- frică de apă;
- frică să nu se înece în asemenea măsură încât nu putea să înghită o pastilă;
- frică de avioane;
- frică de întuneric;
- frică de moarte.
A lucrat cu ea metode tradiționale de terapie, una sau două ședințe de psihoterapie pe săptămână. Văzând că nimic nu părea să dea rezultate, i-a propus să folosească hipnoza.
Hipnoza este un instrument acceptat în psihiatrie.
Hipnotizase până atunci sute de pacienți și i se părea că această metodă de terapie este utilă pentru:
• reducerea anxietății;
• eliminarea fobiilor;
• schimbarea obiceiurilor nocive.
Reușise să regreseze pacienți până la vârsta de 2 - 3 ani, eliberând astfel amintirile unor traumatisme de mult uitate care le tulburau viața.
La prima ședință de hipnoză, pacienta și-a amintit mai multe evenimente traumatizante din copilărie, inclusiv o molestare din partea tatălui ei alcoolic pe când avea doar 3 ani.
Brian Weiss era ferm convins că starea ei se va îmbunătăți considerabil după acea ședință însă la următoarea întâlnire pacienta i-a spus că nu s-a schimbat nimic în starea ei.
La a doua ședință de hipnoză, încercând să o ghideze spre momentul care a declanșat
simptomele ei, dr Weiss i-a sugerat să se întoarcă la momentul de unde au pornit simptomele.
Ceea ce a urmat a fost cu totul neașteptat atât pentru terapeut cât și pentru pacientă. În stare de transă, pacienta „a avut amintiri din vieți trecute, care s-au dovedit a fi factorii cauzatori ai simptomelor de care suferea.“
Când a revenit la cabinet peste o săptămână, pacienta strălucea mai mult decât oricând. La anunțat fericită pe Dr. Weiss că:
- frica de apă dispăruse;
- frica de a se îneca se diminuase;
- somnul nu îi mai era întrerupt de coșmarul unui pod care se prăbușește.
Atât Dr Weiss cât și pacienta au fost afectați profund de experiența acelei prime ședinte de hipnoză, deoarece niciunul dintre ei nu credea până atunci în reîncarnare, vieți trecute sau vieți viitoare și nici în continuarea existenței dincolo de moarte.
În cariera lui, Dr. Weiss a pus accentul pe: lecțiile sufletului, relații, vindecare, iubire, continuitatea conștiinței.
Pentru foarte mulți terapeuți, inclusiv pentru mine, Brian Weiss a reprezentat una dintre întâlnirile importante pe acest drum.
Așa cum scriam și mai sus, în 2019 am avut bucuria să particip la unul dintre cursurile sale din New York.
Dincolo de tehnică, ceea ce m-a impresionat a fost naturalețea și respectul cu care aborda fiecare experiență a pacientului.
Extinderea Perspectivei Asupra Conștiinței
Dacă Brian Weiss a făcut regresia cunoscută publicului larg, Dolores Cannon a extins considerabil domeniul.
Dolores a schimbat complet paradigma. Ea nu a folosit regresia doar pentru vindecare ci a transformat-o într-un instrument de explorare a conștiinței.
În munca ei apar teme precum: vieți anterioare, perioada dintre două vieți, Sinele Superior, planificarea încarnării, contractele sufletului, civilizații dispărute, alte dimensiuni, informații transpersonale.
Ea a dezvoltat propria metodă, Quantum Healing Hypnosis Technique (QHHT) și a creat una dintre cele mai ample arhive de cazuri de regresie. A explorat teme precum viața dintre vieți, Sinele Superior, contractele sufletului și alte dimensiuni ale experienței umane.
Chiar dacă unele dintre concluziile sale sunt privite diferit în mediul academic, contribuția ei la popularizarea regresiei și la explorarea conștiinței este incontestabilă.
Astăzi, mii de terapeuți din întreaga lume folosesc metode inspirate, direct sau indirect, din munca ei.
Mulți cred că prima ei carte este Conversations with Nostradamus (1989) deoarece aceasta a fost prima publicată comercial.
În realitate, prima carte pe care a scris-o a fost:
Five Lives Remembered - aceasta descrie primele sale cazuri de regresie, începute în 1968, însă manuscrisul a rămas nepublicat zeci de ani și a fost publicat abia în 2009 de propria editură.
Așadar avem două momente diferite:
- prima carte scrisă: Five Lives Remembered (scrisă la începutul carierei, publicată în 2009);
- prima carte publicată: Conversations with Nostradamus (1989).
O metodă aflată într-o continuă evoluție
Dacă ar fi să privim istoria regresiei în ansamblu, eu aș împărți-o în patru generații:
Generația 1 – Descoperirea fenomenului
- Denys Kelsey
- Joan Grant
- Helen Wambach
Au demonstrat că fenomenul merită investigat.
Generația 2 – Regresia ca psihoterapie
- Morris Netherton
- Edith Fiore
- Roger Woolger
Au construit metodologia terapeutică.
Generația 3 – Popularizarea
- Brian Weiss
A făcut regresia cunoscută publicului larg și acceptabilă pentru milioane de cititori.
Generația 4 – Extinderea conștiinței
- Dolores Cannon
A extins domeniul dincolo de psihoterapie, către cercetarea conștiinței, a Sinelui Superior și a dimensiunilor transpersonale, dezvoltând propria metodă, QHHT.
Privind această istorie, observăm că terapia prin regresie este un domeniu dinamic, care continuă să evolueze.
Astăzi vedem tot mai multe punți între regresie, psihologia traumei, teoria atașamentului, neuroștiințe, Internal Family Systems (IFS), psihoterapia sistemică și cercetarea conștiinței.
Cred că viitorul acestei metode nu stă în alegerea dintre știință și spiritualitate.
Viitorul stă în dialogul dintre ele.
Cu cât înțelegem mai bine cum funcționează memoria, corpul, emoțiile și conștiința, cu atât vom putea însoți oamenii cu mai multă claritate, responsabilitate și respect.
Cum privesc astăzi Terapia prin Regresie
după 9 ani de practică
Dacă m-ai fi întrebat acum 9 ani ce este terapia prin regresie, probabil că ți-aș fi răspuns diferit față de cum îți răspund astăzi. Atunci abia descopeream regresiile, dar acum, după sute sau poate chiar mii de sesiuni făcute, pot vorbi din experiență.
În acești ani am avut privilegiul de a însoți oamenii în procese profunde de explorare interioară. Fiecare ședință a fost diferită, fiecare om a venit cu propria poveste și fiecare experiență m-a învățat ceva nou despre modul în care funcționează ființa umană.
La început și eu priveam regresia în primul rând prin prisma vieților anterioare. Eram fascinată de poveștile care apăreau. Era tema care mie îmi stârnea cea mai mare curiozitate, ținând cont de propriile amintiri pe care le aveam în copilărie.
Astăzi, dacă ar fi să definesc terapia prin regresie, aș spune altceva:
Terapia prin regresie este o metodă de explorare a memoriei profunde a sistemului uman.
Iar această memorie poate avea multe forme...
Rădăcina unei dificultăți se poate afla la fel de bine, într-o experiență din copilărie, în perioada intrauterină, într-un tipar repetat de generații întregi, într-o parte interioară care a rămas blocată într-o experiență dureroasă și care încă încearcă să ne protejeze.
Iar uneori, există situații în care persoana relatează experiențe pe care le percepe ca aparținând unei alte existențe sau unui alt nivel al conștiinței.
Și dacă acum 9 ani porneam în sesiunile de terapie prin regresie cu ideea să vedem ce s-a întâmplat într-o altă viață, în timp am înțeles că rolul meu este să creez un spațiu sigur în care persoana să poată explora propria experiență, să înțeleagă mesajul pe care subconștientul îl transmite și să integreze ceea ce descoperă, într-un mod sănătos și folositor pentru viața sa, indiferent unde pe linia timpului a apărut acea situație care îi influențează într-un mod negativ viața curentă.
Iar dacă-ți vrei să înțelegi mai clar cum se desfășoară Terapia prin Regresie, apasă aici și citește mai multe informații.
Una dintre cele mai importante lecții
pe care le-am învățat
Poate cea mai mare surpriză a fost să observ că foarte des, în regresii, apăreau ceea ce astăzi numim părți interioare.
Ani la rând am întâlnit copii interiori răniți, adolescenți care purtau încă rușine, părți protectoare care încercau să controleze totul, părți copleșite de frică sau de durere.
Le întâlneam în practică înainte să știu că există un model terapeutic construit în jurul acestei perspective.
Abia câțiva ani mai târziu am descoperit Internal Family Systems (IFS).
Am avut atunci un sentiment pe care îl au mulți cercetători când găsesc un limbaj pentru ceva ce observaseră deja în realitate.
IFS mi-a oferit un cadru conceptual și terapeutic prin care am putut înțelege și însoți și mai bine aceste procese, care au apărut natural în regresii.
Din acel moment am ales să aprofundez studiul acestui model și l-am integrat în practica mea.
Pentru mine regresia și IFS nu sunt două metode separate, ci le văd ca două instrumente cu care pot lucra asupra ființe umane.
De la audit intern la audit interior
Privind în urmă, îmi dau seama că firul roșu al vieții mele a fost mereu același.
Ani de zile am lucrat în audit intern. Rolul meu era să identific cauzele unor procese sau proceduri disfuncționale, să observ ceea ce alții treceau cu vederea, să înțeleg cum funcționează un sistem și unde apare dezechilibrul.
Astăzi practic fac același lucru, doar că sistemul pe care îl explorez este ființa umană.
Corpul, mintea, emoțiile, relațiile, convingerile, memoria, conștiința.
Poate tocmai de aceea am ales să urmez Facultatea de Psihologie, să studiez IFS, să continui formarea în Psihoterapie Sistemică de Cuplu și Familie și să integrez în practica mea metode precum hipnoza, regresia, analiza energo-informațională și alte instrumente care mă ajută să înțeleg mai profund modul în care funcționează omul.
Nu cred că aceste discipline se află în competiție, ci consider că fiecare luminează o altă fațetă a aceluiași sistem complex. Cu cât am înțeles mai bine acest sistem, cu atât am putut însoți oamenii cu mai multă claritate, responsabilitate și blândețe.
Cred că viitorul este integrarea
Chiar dacă în multe medii terapiile complementare, psihologia și regresiile cumva se exclud una pe cealaltă, eu nu am simt nevoia să aleg între psihologie și terapiile complementare, între știință și explorarea conștiinței, între cercetare și experiență.
Cred că viitorul aparține profesioniștilor care pot construi punți între aceste domenii, păstrând în același timp discernământul, rigoarea și respectul pentru fiecare persoană.
Acesta este și drumul pe care aleg să merg.
Un drum în care continui să studiez, să cercetez și să învăț cu aceeași curiozitate cu care, în copilărie, îi spuneam mamei că simt că vin dintr-o altă lume.
Cu siguranță astăzi nu am toate răspunsurile, dar am convingerea că fiecare întrebare sinceră ne poate apropia puțin mai mult de înțelegerea naturii umane și cred că aceasta este una dintre cele mai frumoase călătorii pe care le poate face un om.
O căutare care continuă ...
Dacă cineva m-ar întreba astăzi ce caut, cu siguranță răspunsul meu nu ar mai fi terapia prin regresie, hipnoza, psihologia, IFS, sau analiza energo-informațională.
Toate acestea sunt instrumente.
Întrebarea pe care vreau să o înțeleg de mulți ani este alta. Una mult mai profundă...
Cum funcționează ființa umană?
Cum se formează convingerile noastre?
Cum iau naștere fricile?
De ce două persoane pot trăi aceeași experiență și fiecare o integrează diferit?
Cum păstrează corpul memoria unor evenimente petrecute cu zeci de ani în urmă?
Cum se transmit anumite tipare din generație în generație?
Ce este conștiința?
Cât din ceea ce suntem astăzi reprezintă rezultatul experiențelor trăite, al relațiilor, al biologiei, al mediului și al modului în care creierul și subconștientul organizează informația?
Nu am pretenția că dețin toate răspunsurile.
Cred că tocmai această convingere mă ajută să rămân deschisă către învățare.
Fiecare formare pe care am urmat-o a adus o piesă nouă în acest puzzle.
Psihologia m-a ajutat să înțeleg mecanismele minții și ale comportamentului uman.
Hipnoza mi-a arătat cât de profund poate lucra subconștientul atunci când omul se simte în siguranță.
Terapia prin regresie mi-a oferit acces la memoria profundă a experiențelor care continuă să ne influențeze prezentul.
IFS m-a ajutat să înțeleg că în interiorul fiecăruia dintre noi există un sistem complex de părți, fiecare cu rolul și intenția ei protectoare.
Psihoterapia sistemică mi-a arătat că omul poate fi înțeles prin relațiile și sistemele din care face parte.
Analiza energo-informațională mi-a deschis o altă perspectivă asupra interacțiunii dintre informație, corp și procesele de autoreglare.
Iar cercetările despre conștiință îmi amintesc, în fiecare zi, cât de multe lucruri rămân încă de descoperit.
Privind în urmă, îmi dau seama că nu am studiat domenii diferite ci am studiat ființa umană din perspective diferite.
Cred că fiecare dintre aceste domenii poate aduce o contribuție valoroasă atunci când este practicat cu responsabilitate, discernământ și respect pentru om.
De aceea continui să învăț, să cercetez, să pun întrebări...
Și mai ales continui să mă bucur de fiecare om care îmi oferă încrederea de a-i fi alături într-o etapă importantă a vieții sale.
Poate că aceasta este, de fapt, misiunea mea: să creez punți între corp și minte, între emoție și înțelegere, între trecut și prezent, între știință și experiență, între ceea ce știm deja și ceea ce încă avem de descoperit.
Pentru că, dincolo de metode, tehnici și teorii, fiecare dintre noi cred că își dorește același lucru: să se înțeleagă mai bine pe sine.
Iar dacă, prin ceea ce studiez, cercetez și împărtășesc, pot contribui măcar puțin la această înțelegere, atunci simt că sunt exact acolo unde cândva, am ales să fiu...
Tu oare ce părere ai despre regreii și despre toate aceste subiecte pe care le-am expus?
Scrie-mi! Îmi place să citesc poveștile oamenilor și răspund de fiecare dată eu, nu un robot.
Cu mult drag,
Monica Dascălu
Intră și TU în Comunitatea
SIB - Suflet | Iubire | Blândețe
+250 de membri activi care se sprijină reciproc, în mod Gratuit.
Primești inspirație, claritate și susținere!
Găsești soluții și răspunsuri la întrebări despre evoluție mentală, emoțională și spirituală.
Alătură-te ACUM!
Fii parte dintr-o comunitate în care evoluția se face prin conectare cu SUFLETUL!
